ilustrație © Zelmira Zsabo
Ați văzut vreodată vreun copil care să adore poveștile din manuale? Eu cred că nici nu o să vedeți! Și asta este pentru că, oricât de mici, copiii sunt suficient de deștepți să intuiască când le sunt strecurate mesaje subtile despre cum se așteaptă lumea să se comporte.
Întâmplarea face ca, în timp ce scriu acest articol, o mamă să publice o fotografie pe Instagram înfățișând suzeta fiului ei și cartea Luca și suzeta. Ea însăși mărturisește că povestea nu l-a ajutat pe fiul ei să se dezvețe de obiceiul de a o folosi și cerea sfaturi din viața celor care o urmăresc online.
Poate părea o simplă postare, însă eu cred că ilustrează bine o tendință din ce în ce mai mare. În forumuri și în grupuri de recomandări de cărți pentru copii, tot mai mulți părinți caută povești care să le rezolve copiilor „problemele”. De spălat pe dinți, de salutat, de vorbit politicos etc. În ultimii ani a devenit atât de firesc să văd această atitudine, încât tind să cred că are legătură cu faptul că adulții sunt influențați de această eră a obsesiei de a atinge obiective care a prins rădăcini prin companii și psihoza pentru eficiență.
Nu mă înțelegeți greșit. Eu cred în poveștile cu mesaje educaționale, care dau copiilor repere despre reguli sociale, despre ce este bine și rău. Însă mă pune pe gânduri să văd postarea unei mame care cere recomandări de cărți prin care copilul să devină ascultător.
Cărțile nu sunt însă un instrument de „reparat” copii.
Cărțile trebuie să emoționeze, nu să manipuleze sau să educe întru obediență.
Poveștile minunate sunt cele în care copiii trăiesc povestea, îi face să își pună întrebări și să vadă realitatea cu alți ochi. Cărțile bune îi ajută să trăiască mai frumos, să aibă mai multe perspective și să se minuneze.
Iar când un adult pune sub nas unui copil care are probleme cu somnul cartea „Iepurașul care voia să adoarmă. O metodă revoluționară de a-i face pe copii să adoarmă repede”, inteligența copilului este subestimată. Atunci când cărțile pentru copii devin o bifă pentru a rezolva ceva, intenția aceea este percepută de copii. Iar eu, personal, cred că îi poate îndepărta pe copii de cărți, asociindu-le cu obiectivele ascunse ale părinților sau învață să fie la rândul lor „ascunși”. Și este regretabil ca, sub presiunea ritmului capitalist, părinți dealtfel iubitori și bine intenționați, cu servicii solicitante, cu liste lungi de bifat zilnic să includă și cărțile pentru copii tot pe lista de bife.
Se pare că doar revelația mea pe această temă este recentă. În cartea „Transcending Boundaries: Writing for a Dual Audience of Children and Adults” (2013), autoarea sa, Sandra L. Beckett scrie că în acest secol adulții văd scriitorii pentru copii din categoria socială a utilității unde sunt încadrați doctorii, psihologii sau profesorii, care au niște meserii în care trebuie să facă copiii fizic sau psihologic bine sau trebuie să îi învețe anumite materii.
Știu că trăim într-o societate care se bazează tot mai mult pe automatizare. Însă, poate acesta este un motiv în plus să facem o pauză și să reflectăm la intențiile noastre și la deformările profesionale și sociale.
Acum este un moment să punem pauză automatismului întrebării „Ce să citim copiilor?” și să ne punem o întrebare mult mai importantă „De ce le citim copiilor?”
Bibliografie:
„Transcending Boundaries: Writing for a Dual Audience of Children and Adults”, de Sandra L. Beckett
Ilustrațiile din cărțile pentru copii cultivă frumosul la fel cum și mesajele din povești o fac. Pentru acest articol am ales să vă fac cunoștință cu ilustratoarea Zelmira Szabo. Îi poți vedea portofoliul pe site-ul personal și o poți urmări pe pagina ei de Instagram.
